George Dănilă s-a născut la Ighiu, comitatul Alba de Jos, în anul 1844. A urmat şcoala primară în Hunedoara. Nu se cunoaște cu exactitate data la care părinții săi, Dumitru și Eudochia, s-au mutat la Hunedoara, dar George Dănilă este amintit ca elev al școlii care funcționa încă din anul 1725 pe lângă Biserica „Sfântul Nicolae” (era susţinută de negustori şi meseriaşi români). Pentru că nu exista un liceu în Hunedoara, aceste studii le-a urmat la Blaj, iar George Dănilă este amintit, în 1861, în rândurile tinerimii studioase din acest oraș în „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, ca elev în clasa a șasea, alături de Augustin Horsia, primar al Hunedoarei în perioada 1869 – 1872[1].
După ce îşi finalizează studiile liceale la Blaj, George Dănilă urmează cursurile facultăţii de drept din Budapesta. La scurt timp după ce a absolvit facultatea, tânărul avocat se afla „la Baia de Criş ca juratore comitatens lângă judele procesual Pop Teodor, în anii 1868 – 1869. După efectuarea celor doi ani de practică pe lângă cunoscutul jurist român Pop Teodor din Baia de Criş, în anul 1870, George Dănilă s-a stabilit la Hunedoara, ocupând funcţia de jude singular”[2].
Imediat după ce s-a întors la Hunedoara, eşuează la prima încercare de a-şi susţine examenul (cenzura) de avocat, care ar fi atras după sine posibilitatea de a-şi deschide un birou de avocatură. Comisia din Târgu Mureş, pe motiv că nu are practică suficientă în domeniu, îi respinge candidatura.
Câţiva ani mai târziu, George Dănilă îi scria lui Francisc Hossu – Longin: „Tabla regională (n. red.: comisia de examinare) din Marosvásárhely (n. mea: Târgu Mureş) mi-a respins cererea pentru admisiune la censura de avocat din singurul motiv că-mi lipsesce praxa (n. mea: practica) advocaţiale după cerinţele de acum”[3].
Pentru că nu a reuşit să promoveze examenul de intrare în avocatură, George Dănilă se îndreaptă înspre un alt domeniu, adică administraţia. Din 1866 el a fost consilier al orașului.
În 1871 a fost adoptată în Regatul Ungariei (parte a Imperiului Austro – Ungar) Legea comunală maghiară nr. XVIII, care a reglementat organizarea administrației, având un impact important asupra teritoriilor locuite de românii din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, integrate în partea ungară a Imperiului. Legea a introdus o administrație comunală unificată pentru toate localitățile din Ungaria, eliminând particularitățile administrative ale fostelor regiuni autonome (inclusiv ale Transilvaniei). Conducerea comunei era formată din primar, consiliul comunal și alte organe executive, având autonomie limitată, erau supuse unui control riguros din partea autorităților județene și centrale. Limba oficială în administrație era maghiara, statul întărindu-și astfel influența asupra teritoriilor periferice și a comunităților non-maghiare, o strategie a guvernului ungar de a consolida statul național maghiar în cadrul Imperiului Austro-Ungar. Practic, pentru românii din Transilvania și alte regiuni, legea a însemnat restrângerea drepturilor culturale și lingvistice, pierderea autonomiei locale tradiționale și marginalizarea în viața politică locală. De aceea, este surprinzător faptul că George Dănilă a devenit primar al Hunedoarei, care se număra printre oraşele cu o populaţie majoritar românească, conform recensământului din anii 1869 – 1870, alături de Braşov, Abrud, Sebeş, Alba Iulia, Orăştie, Ocna Sibiului şi Haţeg. Dintre acestea, doar Hunedoara și Hațeg aveau conducere românească[4].
El s-a căsătorit în anul 1873 cu Elisabeta Boldin, o tânără de 17 ani, din Hunedoara. Cei doi au avut cinci copii: Constanţa (1875 – 1931), Ana (1877 – 1932), Victoria (1879 – 1955), Liviu (1881 – 1885) și Gheorghe (1883 – 1937).
De-a lungul întregii cariere, primarul Hunedoarei a fost sprijinit de soția sa, așa încât, atunci când funcția nu-i permitea, Elisabeta era cea care se implica direct în diferite proiecte care aveau ca scop lupta pentru unitatea națională. În timpul războiului de independenţă, de la Hunedoara au fost trimişi bani pentru ostaşii români răniţi pe front. Există chiar şi o scrisoare semnată de George Dănilă, care atestă că 50 de hunedoreni au făcut o colectă, iar sumele strânse au fost donate Crucii Roşii Române. Printre cei care au dat bani s-a numărat şi soţia primarului, Elisabeta Dănilă, care a contribuit cu patru florini. În 1890, și Elisabeta Dănilă s-a numărat printre cei care au donat bani pentru o statuie a lui Mihai Eminescu, la inițiativa ASTRA. Ea a fost, de asemenea, membră a Reuniunii femeilor române din Hunedoara.
Hunedorenii au înţeles încă de atunci că în scurt timp va veni rândul Transilvaniei să se unească cu România. Primarul George Dănilă era, la rândul său, un luptător pentru unirea Transilvaniei cu România, dar toate demersurile sale erau făcute strict în limitele legii, atrăgând adesea critici din partea celor care așteptau ca acesta să se implice și mai puternic în lupta națională. În anul 1904, este numit „toporul de la Hunedoara” într-un articol preluat de „Tribuna Arad” din „Libertatea” în care i se reproșează că a contribuit la victoria listei ungurești contra celei românești (143 de voturi la 140), prin mobilizarea la vot fiind făcută chiar de primar, telefonic, aducând la urne „chiar și bolvanii din pat”[5].
George Dănilă şi „Astra”
Între 23 octombrie şi 4 noiembrie 1861 se înfiinţează la Sibiu Asociaţia Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA) cu rol însemnat în viaţa culturală şi în lupta de eliberare naţională a românilor din Transilvania. În data de 24 februarie 1873 se înfiinţa Despărţământul (n. mea: filiala) Deva al ASTREI, la care era arondată Hunedoara, precum şi satele pădurenilor.
În august 1874, la Deva, are loc Adunarea Generală a ASTREI, o întâlnire cu o mare însemnătate pentru răspândirea ideilor asociaţiei în rândul populaţiei româneşti din zonă. Între membrii nou înscrişi în ASTRA se număra şi primarul Hunedoarei, George Dănilă. În numele hunedorenilor el a depus, pe lângă taxa sa de înscriere, şi suma de 17 florini. În 1876, următoarea adunare a despărţământului s-a desfăşurat la Hunedoara. Cu acest prilej, membrii hotărăsc să insiste pe lângă autorităţile competente ca în zonă să fie înfiinţate şcoli pentru adulţi, a unei unităţi de învăţământ pentru agricultură, precum a unei grădini şcolare de pomărit şi legumărit”[6]. Din nou, George Dănilă se numără printre cei care fac donaţii Asociaţiei, el plătind cinci florini. În anul 1889, primarul Hunedoarei apare printre cei care îşi achitau taxele de membri ai ASTREI, care a ținut la Hunedoara și în 1889 adunarea generală a Despărțământului VI Deva, precum și reuniunea învățătorilor români din comitatul Hunedoara. Şi în anul 1896 George Dănilă făcea parte din aceeaşi organizaţie care lupta pentru eliberarea naţională a românilor din Transilvania. De altfel, el a rămas membru al Asociației până la moartea sa, în aprilie 1912.
În semn de preţuire
George Dănilă a fost, de asemenea, membru fondator al Societății pentru Fondul de Teatru Român, deputat sinodal și congresual al Bisericii greco – ortodoxe române (ortodoxă), membru al Congregației comitatense și al reprezentanței orășenești din Transilvania.
În anul 1894, Majestatea Sa a conferit primarului din Hunedoara crucea de cavaler al ordinului Francisc Iosif I[7]. Tocmai acesta a fost adesea pretextul detractorilor săi pentru a-i reproșa că nu se implică suficient în lupta pentru cauza națională. Decorația i-a fost înmânată în 29 decembrie 1894 de către baronul György Szentkereszty, prefectul comitatului Hunedoara, într-o ședință festivă, la Deva.
Locuitorii Hunedoarei – români şi maghiari – i-au oferit celui care îi conducea, la 25 de ani de la alegerea sa ca primar, în 1897, o cupă din argint, ca semn de înaltă preţuire pentru toată activitatea sa: „Cupa lucrată din argint are o înălţime totală de 37,5 centimetri. Pe una din feţe are incizat blazonul Hunedoara. Acesta are gravat pe scut corbul cu inelul în cioc, cu aripile uşor desfăcute, aşezat pe o ramură. El poartă în cioc inelul de aur şi are gâtul străpuns de o săgeată. Deasupra scutului tronează cele trei coroane regale. Scutul este încadrat de frunze de laur. Comunitatea oraşului Hunedoara a înscris pe cupă, în limbile română şi maghiară, textul care motiva înmânarea ei. Aceasta era dăruită în semn de stimă şi recunoştinţă de la cetăţenii Hunedoarei, vrednicului primariu opidan George Dănilă, cavaler al Ordinului Francisc Iosif I”[8]. În ziarul Hunyad, numărul 43, din 18 octombrie 1897, p. 2, este publicat, sub titlul „Jubileul primarului”, un articol care descrie ceremonia de la Hunedoara, dedicată celor 25 de ani „de serviciu ca primar al domnului Dănilă György”:
„La ora 12, la amiază, la propunerea vicecomitelui (n. mea: echivalent al subprefectului de astăzi) Hollaki Arthur, primarul a fost invitat la ședința festivă de către o delegație, formată din șase membri, care a fost întâmpinat la sosire cu ovații entuziaste. După aceasta, vicecomitele, care prezida ședința, a rostit un discurs plin de avânt, în care a evidențiat meritele primarului Dănilă György în administrația orașului și l-a salutat cu căldură în numele autorității comitatului. Apoi s-a ridicat proprietarul de pământ Benedikty József și l-a salutat pe primar în numele consiliului local și al întregii populații urbane, subliniind dintre meritele acestuia în special faptul că, datorită conducerii sale înțelepte, populația orașului, formată din mai multe naționalități, trăiește în cea mai bună înțelegere și muncește cu aceeași dăruire pentru înflorirea orașului și a patriei. La finalul discursului a oferit sărbătoritului un pocal de argint elegant, ca semn al recunoștinței și iubirii cetățenilor. În numele funcționarilor orașului, Csonka Béla a salutat primarul ca pe un conducător iubit și i-a oferit un album elegant care conținea portretele personalului administrativ. Apoi, Opra György, preot greco-ortodox, a rostit în limba română un discurs de salut în numele românilor. În numele corpului didactic al școlii de stat, directorul Nehéz János l-a salutat pe sărbătorit, care este de 21 de ani membru al consiliului de administrație al școlii. Oratorul a înmânat sărbătoritului un document omagial semnat de toți profesorii școlii și de educatoarea de la grădinița de stat. În final, din partea coloniștilor ceangăi, conducătorul acestora l-a salutat pe primar și i-a oferit o coroană trimisă de ceangăi.
Primarul Dănilă György a fost atât de emoționat de urările calde adresate lui, încât i-au dat lacrimile. A mulțumit emoționat și a promis că de acum înainte va sluji cu și mai multă dăruire interesele orașului”.
Nicolae Iorga îl pomeneşte pe George Dănilă în cartea sa „Pagini alese din însemnări de călătorie din Ardeal şi Banat[9]”: „Numai în Inidoara se află vreo două mii de unguri, de slovaci unguriţi, de italieni, care, deocamdată, se dau şi ei drept unguri. Primarul, bunul bătrân Dănilă, e încă în fruntea comunei, cu majoritatea de alegători români”.
La sfârșitul secolului al XIX – lea și începutul secolului al XX – lea, primarii erau aleși de către un grup restrâns de persoane. El a fost reales de cel puțin șase ori în fruntea Hunedoarei. George Dănilă nu a fost inițial membru al vreunui partid. Spre sfârșitul vieții, în 1911, era membru al unui partid local, Partidul Muncitoresc Județean, de sorginte social – democrată.
Un om providențial pentru Hunedoara
La sfârșitul secolului al XIX –lea, în zona Hunedoara se dezvoltase producția de metal, iar Imperiul avea nevoie de acesta, fiind angrenat în lungi campanii militare. Pentru că tehnologiile erau învechite, nerentabile, dar și pentru că, pe de altă parte s-a dezvoltat calea ferată, au apărut noi tehnologii de producție, s-a extins piața prin creșterea consumului de metal în uzinele mecanice și de construcții de mașini din Transilvania, era nevoie ca în zonă să se construiască o uzină de fier[10]. Ca loc de amplasare a noii uzine, guvernul alesese patru alternative: Govăjdia (situată la aproximativ 18 kilometri de Hunedoara, unde exista deja un furnal), Simeria, Deva și Hunedoara. A fost aleasă varianta Hunedoara și pentru că, prin primarul George Dănilă, cetățenii orașului au adresat un memoriu guvernului, în anul 1881, prin care solicitau construirea unei noi uzine aici, obligându-se să cedeze statului cu titlu gratuit atât terenul necesar construcțiilor industriale, cât și drepturile de exploatare a carierei de calcar, angajându-se să acorde întregul sprijin constructorilor, în special în problemele de aprovizionare. Luând în considerare toate elementele studiilor de fezabilitate pentru cele patru amplasamente și, mai ales insistența cu care primarul George Dănilă a adresat rugăminți Direcției Centrale a Siderurgiei a Imperiului, autoritățile au aprobat în noiembrie 1881 construirea noii uzine siderurgice pe teritoriul orașului Hunedoara[11]. Pentru construirea uzinei a fost donat un teren de 20 de hectare, grădina Mănăstirii Franciscane, iar Primăria, la rândul său, a dat mănăstirii o porțiune de teren similară și a achiziționat, prin schimb de la populație, și suprafața necesară pentru conducta care urma să alimenteze cu apă furnalele. De asemenea, prin expropriere, s-au construit calea ferată normală Hunedoara – Simeria și funicularul Vadu Dobrii – Hunedoara. Practic, prin stăruința primarului și dorința comunității, la Hunedoara s-a construit Uzina Regală Maghiară de Fier, care a marcat istoria acestui oraș aproape un secol și jumătate. Hunedoara din epoca modernă mai este legată de numele lui George Dănilă și pentru că în perioada mandatelor sale autoritățile imperiului decid să deruleze primul proiect amplu pentru restaurarea şi conservarea Castelului Corvinilor după incendiul devastator din aprilie 1854.
De asemenea, în perioada mandatelor sale, la Hunedoara au fost deschise două bănci românești: Corvineana (în 1905) și Agricola (în 1902).
Când a ajuns primar, Hunedoara avea puțin peste 2.500 de locuitori, iar populația era atât de săracă încât comunitatea nu putea să achite taxele școlare de cinci procente, adică o impozitare suplimentară din care se asigura funcționarea unităților școlare. De altfel, în cel puțin două rânduri, în 1880 și 1885, primarul Dănilă a fost amenințat cu suspendarea tocmai pentru că acea taxă nu a putut fi plătită la timp. Mai mult, în 1880, la opt ani de când George Dănilă ajunsese primar, Hunedoara, care era oraș ce avea consiliu municipal, a fost la un pas să se transforme în comună mare.
La moartea unui primar
Primarul George Dănilă a murit în data de 29 aprilie 1912, după ce condusese Hunedoara patru decenii. Informaţiile privind data exactă a alegerii sale în funcţia de primar sunt neclare pentru că documentele rămase nu conţin exact momentul desemnării sale în fruntea oraşului. În cartea de oaspeți a Castelului Corvinilor, el semnează pentru prima oară în calitate de primar în octombrie 1872. Având în vedere că predecesorul său, Augustin Horșia, a semnat pentru ultima oară ca primar în același volum la sfârșitul lunii septembrie, desemnarea lui Dănilă pare că a avut loc la începutul lui octombrie 1872. În necrologul scris în numele Consiliului Local Hunedoara de către un consilier, Wachter József, se arată că George Dănilă a fost primar al Hunedoarei timp de 42 de ani şi că a decedat la vârsta de 73 de ani, ceea ce vine în contradicţie cu datele înscrise pe crucea de la mormântul său pe care este trecut ca an al naşterii 1844 şi nu 1839 cum ar rezulta din spusele anunţului mortuar.
George Dănilă a fost înmormântat în data de 7 mai 1912 în cimitirul de pe strada Popa Şapcă din Hunedoara. „Prin durerosul eveniment se pune punct muncii lui binecuvântate”, scria Wachter József.
În arhiva Serviciului Judeţean Hunedoara al Arhivelor Naționale se păstrează documente care arată că locuitorii oraşului au fost răvăşiţi de moartea primarului lor. Oamenii au făcut donaţii pentru ca George Dănilă să fie înmormântat aşa cum se cuvine, deşi acesta nu era un om sărac, dar nici nu a strâns averi. Deopotrivă, români şi maghiari au adunat bani pentru crucea funerară a celui care i-a condus patru decenii.
Familia Dănilă
George Dănilă s-a căsătorit în anul 1873 cu Elisabeta şi au avut împreună cinci copii: Constanţa, Victoria, Liviu, Gheorghe şi Ana.
Elisabeta s-a implicat şi ea direct în lupta pentru eliberarea naţională a românilor din Transilvania. În plus, atunci când funcţia soţului său nu îi permitea să facă acest lucru, Elisabeta decide să participe la acţiunile organizate de ASTRA sau să doneze bani pentru cauza naţională.
Dr. Gheorghe Dănilă, fiul primarului George Dănilă și al Elisabetei, s-a născut în anul 1883. Gheorghe Dănilă a urmat studii de Drept la Budapesta, luându-și doctoratul în Drept la Universitatea din Cluj în anul 1912. A fost unul dintre membrii Comitetului Executiv al Consiliului Național Român de la Hunedoara, numit imediat după 1 Decembrie 1918 pretor la Pretura Plasei Hunedoara. Era sublocotenent în rezervă și a făcut parte din Garda Națională Română din Hunedoara, fiind adjunctul comandantului Victor Mușa. A fost membru al Partidului Național Român, respectiv Partidul Național Țărănesc, fiind președintele organizației Hunedoara a PNȚ, consilier județean în două rânduri, dar și președinte al Camerei de Comerț și Industrie Hunedoara și pentru o scurtă perioadă în 1937, ajutor de primar. Dr. Gheorghe Dănilă a fost notar în Hunedoara până la sfârșitul vieții sale, în decembrie 1937, când a murit de scarlatină.
Ana Macrea (Dănilă), fiica primarului George Dănilă și a Elisabetei, s-a născut în anul 1877. S-a căsătorit în anul 1901 cu Nicolae Macrea, directorul Băncii „Agricola” din Hunedoara. Cei doi au avut două fiice: Olimpia și Minerva. A fost una dintre cele mai importante membre ale Reuniunii Femeilor Române din Hunedoara. reprezentantă a Reuniunii la Marea Adunare Națională Română de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. A decedat în anul 1932.
Nicolae Macrea, ginere al primarului George Dănilă. A fost directorul Băncii Agricola din Hunedoara în perioada 1915-1925. A fost membru ASTRA, dar și al Casinei Române din Hunedoara și epitrop al bisericii ortodoxe din Hunedoara, timp de 16 ani. De asemenea, el a fost membru al Consiliului Național Român din Hunedoara, dar și al Partidului Național Român din oraș. Luptător pentru drepturile românilor, Nicolae Macrea, alături de alte 7 persoane, au fost condamnați în anul 1900 (socrul său era primar) pentru că au purtat cocarde tricolore și i-au primit la Hunedoara pe Ioan Scurtu, Coriolan Steer și George Novacovici în 17 iunie 1901. Despre cei trei studenți clujeni se știa că au depus la 31 decembrie 1899, la mormântul lui Avram Iancu de la Țebea o coroană cu tricolor și inscripția „Tinerimea română, lui Avram Iancu. Dormi în pace, noi veghem”, intonând Deșteaptă-te, române!”. A fost condamnat la cinci zile de închisoare și plata a 50 de coroane[12].
Vasile C. Osvadă, ginere al primarului George Dănilă. A absolvit Academia Comercială din Viena. A fost funcționar la banca „Steaua” din Petrovaselo și contabil la banca „Corvineana” din Hunedoara, înființată în anul 1895, director la Banca „Agricola” din Hunedoara, şi apoi director al „Reuniunii Proprietarilor de Vite” din Orăştie. În mai 1901 s-a căsătorit la Hunedoara, cu una dintre fiicele primarului, Victoria. Este pomenit de către primarul Hunedoarei, Teofil Tulea, într-un document datând din noiembrie 1930, în care, la cererea prefectului, a arătat cine au fost hunedorenii care au luptat pentru cauza națională a Unirii Ardealului și Banatului cu țara mamă, alături de celălalt ginere al primarului, Nicolae Macrea: „Peste toți factorii principali, și mai aprigi susținători ai vieții și sentimentului românesc în acest oraș în timpul premergător revoluției, au fost cu deosebire domnii dr. George Dubleșiu, Andrei Ludu, învățător, Nicolae Macrea și Vasile Osvadă, director de bancă, cest din urmă a trecut în anul 1915 în vechiul regat, de unde numai după 1 Decembrie 1918 s-a reîntors și astăzi se află la Cluj”. A participat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia și a fost membru ales al Marelui Sfat Național Român, iar după 1 decembrie 1918, postul de secretar al resortului de agricultură al Consiliului Dirigent. Membru marcant al Partidului Național Român, Vasile C. Osvadă a fost primul deputat ales în circumscripția Hunedoara, în primul Parlament ales în noiembrie 1919 în România Mare. În perioada 21 octombrie 1926-23 iunie 1927 a fost primar al municipiului Cluj (interimar)[13]. A murit în 16 ianuarie 1931 la Cluj-Napoca.
Familia lui George Dănilă nu a fost lipsită de drame. În anul 1881 i s-a mai născut încă un băiețel, Liviu care a murit la vârsta de 4 ani, probabil că l-a răpus una dintre bolile copilăriei care făceau ravagii la vremea respectivă în Transilvania. De asemenea, două dintre fiice, Victoria și Constanța, au orbit.
Deși a acționat în limitele legii, George Dănilă a fost un susținător activ al culturii românești, devenind membru al ASTRA și sprijinind înființarea de școli în limba română. El poate fi considerat un luptător pentru cauza națională, contribuind la dezvoltarea culturii, învățământului și spiritului românesc. Mai mult, a sprijinit înființarea primei bănci românești în oraș, „Corvineana”, în anul 1895, urmată, în 1902, de altă bancă românească, „Agricola”. A fost membru al mai multor organizații culturale și religioase. A avut un rol esențial pentru înființarea Uzinelor de Fier din Hunedoara, ceea ce a însemnat un pas spre modernitate a localității pe care a condus-o 40 de ani.
În data de 11 august 2022, la propunerea primarului Dan Bobouțanu, Consiliul Local Hunedoara i-a conferit, post-mortem, titlul de cetățean de onoare al municipiului Hunedoara.
[1] Foaie pentru minte, inimă şi literatură. 1861. nr. 3/18 ianuarie, p. 24.
[2] Ioachim Lazăr, „Un primar român al Hunedoarei, avocatul George Dănilă, în Revista „Corviniana”, I, anul 1995, Hunedoara, p. 150.
[3] Ibidem, p. 151.
[4] Ștefan Pascu, Românii din Transilvania împotriva dualismului austro-ungar (1865-1900), editura: Dacia, Cluj-Napoca. 1978, p. 59.
[5] „Libertatea”, „Toporul de la Hunedoara”, Tribuna Arad, 16 decembrie 1904, p. 4.
[6] Transilvania, VI, nr. 9/1 mai 1873, p . 105; Ioachim Lazăr, Despărţământul Deva al Astrei şi înfiinţarea „reuniunii pentru ajutorarea meseriaşillor”, în Sargetia, XXI-XXIV I 1988- 1991, p. 809.
[7] Telegraful român, nr. 132, 8 decembrie 1894, p. 528.
[8] Ioachim Lazăr, „Un primar român al Hunedoarei, avocatul George Dănilă, în Revista „Corviniana”, I, anul 1995, Hunedoara, p. 151.
[9] Nicolae Iorga, Pagini alese din însemnări de călătorie din Ardeal şi Banat, București, editura: Minerva, 1977, vol. I, p. 47.
[10] Nicolae Chindler s.a., Combinatul Siderurgic Hunedoara, Tradiție și progres în siderurie, 1884 – 1974, p. 47.
[11] Romulus Vasile Ioan, A doua epistolă către hunedoreni, Eisenmarkt, Vajdahunyad, Hunedoara, editura: Neutrino, Reșița, 2007, p. 99.
[12]„Telegraful român”, Noutăți, 13 iulie 1900, nr. 78, p. 315.
[13] Vasile Dobrescu, Pregătirea intelectuală a funcționarilor instituțiilor de credit românești din Transilvania până la 1918, The Proceedings of the „European Integration – between Tradition and Modernity Congress, Editura Universității „Petru Maior”, 2015, Volume Number 1, p. 634.
Sursa fotografiilor: Monalise Hihn, colecția personală Ovidiu Teodorescu