
Dan Bobouțanu a câștigat al treilea mandat de primar al municipiului Hunedoara. El îl egalează astfel pe Remus Mariș, primar al Hunedoarei în perioada 1992 – 2004, ca număr de mandate câștigate, respectiv trei.
Dan Bobouțanu a câștigat primul mandat de primar în 5 iunie 2016 cu 9.962 de voturi față de de 9.408 voturi obținute de Viorel Arion (PNL), primar în funcție la acea dată.
Patru ani mai târziu, în 27 septembrie 2020, el îl învingea/spulbera tot pe Viorel Arion (PMP, de această dată), diferența dintre cei doi fiind de 11.031 de voturi, Dan Bobouțanu (PSD) obținând 14.095 de voturi, adică 67,01 la sută, iar Viorel Arion (PMP) – 3.064 de voturi, adică 14,57 la sută. În procente, a fost cel mai mare scor din istorie obținut de un candidat la Primăria municipiului Hunedoara.
Acum, în cursa electorală s-au înscris cinci candidați: Cristian Sorin Alic (AUR), Viorel Arion (Alianța Dreapta Unită – USR PMP Forța Dreptei), Dan Bobouțanu (PSD), Petre Lucian Gherman (PNL) și Alexandru Luca (Partidul Alternativa Dreaptă).
Știre în curs de actualizare.
